Stat & Guvernanță Capitol 4

Afaceri interne și ordine publică

Ordine publica cu toleranta zero si protectie ferma a cetatenilor.

PRD susține măsuri ferme pentru asigurarea ordinii publice și protejarea cetățenilor, prin aplicarea principiului toleranței zero față de orice formă de violență sau amenințări directe sau voalate, precum și toleranță zero față de producerea, traficul, consumul de droguri și traficului de persoane, în conformitate cu legislația penală și cu standardele internaționale privind drepturile omului.

De asemenea, PRD susține reformarea regimului de port-armă, prin introducerea unor interdicții legale, explicite, pentru persoanele cu antecedente de comportament violent, manifestat prin amenințări sau instigare la violență, inclusiv în mediul online.

Evaluarea performanței polițiștilor se va realiza pe baza unor criterii obiective, precum:

a) controlul calității serviciilor publice;

b) soluționarea dosarelor în termen;

c) identificarea făptuitorilor;

d) utilizarea eficientă a mijloacelor tehnice pentru identificarea și localizarea persoanelor implicate în

fapte ilegale.

Nu în ultimul rând, printre măsurile propuse de PRD se numără și obligația operatorilor de telefonie mobilă de a furniza date de localizare în cauze penale, exclusiv în condițiile prevăzute de lege, cu respectarea legislației privind protecția datelor personale și a deciziilor Curții Constituționale, inclusiv autorizarea prealabilă de către un judecător.