În vederea consolidării încrederii cetățenilor în sistemul judiciar și în instituțiile statului, PRD propune o serie de măsuri care vizează responsabilizarea reprezentanților publici, transparența decizională, protejarea drepturilor fundamentale și eficientizarea comunicării instituționale, după cum urmează:
a) Onorabilitatea judecătorilor nu este un atribut conferit automat prin diplome sau examene, ci trebuie câștigată și menținută printr-o conduită profesională și morală constantă.
b) Orice reprezentant al statului sau al unei unități administrativ-teritoriale ori al subdiviziunilor acestora trebuie să răspundă juridic pentru actele și deciziile care produc efecte asupra cetățenilor.
c) Răspunderea administrativă, contravențională, disciplinară, patrimonială sau penală, după caz, trebuie să fie reglementată clar și aplicată uniform, fără acordarea de tratamente preferențiale sau beneficii nejustificate care pot încuraja comportamente abuzive, inclusiv în cazul personalului remunerat din fonduri publice. Statul are obligația de a repara prejudiciile cauzate prin acte administrative ilegale sau nefundamentate și de a exercita dreptul de regres împotriva persoanelor responsabile, în condițiile legii.
d) Operaționalizarea Strategiei Naționale Anticorupție, întărirea Agenției Naționale de Administrare a
Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) și adoptarea unui pact multianual pentru finanțarea și consolidarea sistemului judiciar.
e) Se propune extinderea cadrului constituțional astfel încât un număr semnificativ de cetățeni (ex: 100.000 semnături), prin intermediul unui mecanism de petiție publică, să poată solicita direct exercitarea controlului de constituționalitate, a priori (înainte de promulgare) sau a posteriori (după intrarea în vigoare a actului normativ).
f) Orice organism cu atribuții de reglementare trebuie să fie supus controlului unei autorități publice competente, stabilite prin lege, în vederea asigurării legalității, transparenței și responsabilității în exercitarea prerogativelor normative. Lipsa unui mecanism de control extern favorizează concentrarea nejustificată a puterii de reglementare și poate genera riscuri în raport cu principiile statului de drept.
g) Instituțiile publice trebuie să ofere explicații clare și accesibile privind aplicarea actelor normative, evitând formulări vagi sau evazive, cum ar fi „procedați conform legii”, care împiedică înțelegerea procedurilor; o astfel de măsură corespunde relației de colaborare dintre instituția publică și cetățean care are la bază consilierea și îndrumarea.
h) PRD propune revizuirea dispozițiilor art. 341 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, în sensul consolidării mecanismului de răspundere patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate contribuabililor prin faptele ilicite ale funcționarilor fiscali, cu introducerea unei obligații legale clare ca statul să recupereze aceste prejudicii de la persoana vinovată, prin acțiune în regres. Astfel, se asigură protecția juridică efectivă a contribuabilului, fără a exonera funcționarul de răspunderea personală.