Stat & Guvernanță Capitol 11

Regiile autonome și agenții guvernamentale

Reforma regiilor autonome cu management profesionist si control public strict.

11.1. Transformarea regiilor autonome și verificarea agențiilor naționale

PRD susține transformarea regiilor autonome în societăți comerciale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 195/2019 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2018 pentru completarea Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, care permit reorganizarea acestora prin hotărâre de Guvern sau de consiliu local ori județean.

Se propune verificarea modului de organizare și funcționare a regiilor și a agențiilor naționale, a modului de salarizare la nivelul acestora, precum și revizuirea cadrului legal privind indemnizațiile de participare în consiliile de administrație și atragerea răspunderii deciziilor membrilor consiliilor de administrație.

11.2. Politici forestiere și de conservare

PRD propune revizuirea legislației silvice și crearea unui Program Național pentru Păduri, care să permită:

a) conservarea fondului forestier național și exploatarea durabilă;

b) crearea de culoare de protecție la împotriva incendiilor în zonele forestiere;

c) introducerea de indicatori de performanță pentru activitățile de reîmpădurire, cu specii valoroase

(stejar, rășinoase, lemn de foc).

De asemenea, PRD susține verificarea modului de salarizare, acordare a primelor și a altor beneficii în cadrul instituțiilor silvice, în contextul unor controverse publice recente privind utilizarea fondurilor publice.

11.3. Reorganizarea Agenției Domeniilor Statului (ADS)

PRD propune reorganizarea Agenției Domeniilor Statului într-o structură care să permită achiziționarea de terenuri agricole, comasarea și revânzarea acestora pe baza de credite garantate cu terenurile, către tineri agricultori, astfel încât să sprijine dezvoltarea agriculturii locale, întărirea fermei de familie, a formelor asociative și a clasei de mijloc în mediul rural.

11.4. Platformă națională pentru tranzacționarea terenurilor agricole

PRD propune crearea unei platforme naționale dedicate tranzacționării terenurilor agricole, care să funcționeze ca punct unic de acces pentru toate ofertele de vânzare. Pe această platformă, publicarea anunțurilor de vânzare va fi obligatorie, inclusiv în cazul licitațiilor publice, executărilor silite, valorificărilor de bunuri sau vânzării de credite neperformante garantate cu terenuri agricole.