Stat & Guvernanță Capitol 5

Legislație

Control democratic asupra institutiilor si eliminarea mecanismelor netransparente.

Într-un stat democratic, nu este acceptabilă existența unor mecanisme și instituții care nu pot fi supuse controlului public, întrucât acestea pot genera abuzuri. Societatea civilă trebuie să funcționeze ca o contrapondere reală la puterea statului, reprezentând o garanție esențială a democrației.

În vederea consolidării statului de drept și a creșterii calității procesului legislativ, Partidul România Democrată propune o serie de măsuri menite să asigure transparența, predictibilitatea și responsabilitatea instituțională, după cum urmează:

a) Finanțarea și controlul finanțărilor acordate societății civile trebuie reglementate prin lege,

într-un mod transparent și predictibil.

b) Modificarea cadrului legislativ actual și instituirea unei obligații legale de republicare periodică a

legislației în vigoare, în formă consolidată, la intervale de cel mult 10 ani, cu obiectivul de a reduce acest termen la maximum 5 ani. În prezent, există texte de lege valabile din 1864 care intră în contradicție cu reglementări ulterioare.

c) Instituirea obligației legale ca Monitorul Oficial al României, să publice periodic, la fiecare 10 ani,

textele consolidate și actualizate ale actelor normative în vigoare. PRD susține interzicerea formulării și aprobării de legi fără norme de aplicare clare, simultane și conforme cu spiritul reglementării. Normele de aplicare trebuie să fie parte integrantă a procesului legislativ și să fie adoptate în același timp cu legea principală, pentru a evita distorsionarea sensului acesteia și blocajele în aplicare. Aceste demersuri trebuie realizate în Parlament, cu implicarea Consiliului Legislativ și a comisiilor de specialitate.

d) Stabilirea, ca atribuție esențială a Consiliului Legislativ, a responsabilității de a verifica conformitatea juridică a proiectelor legislative și a formelor consolidate ale actelor normative, anterior introducerii acestora în procedura de vot. Totodată, se recomandă ca orice reglementare să includă, în mod explicit, o componentă sancționatorie corespunzătoare, în afara dispozițiilor generale prevăzute de Codul Penal, pentru a asigura aplicabilitatea și eficiența normei juridice.

e) Restrângerea utilizării ordonanțelor de urgență a Guvernului ca instrument de legiferare, prin stabilirea unor condiții stricte și clar definite pentru adoptarea acestora, în conformitate cu prevederile constituționale; această propunere urmărește consolidarea rolului Parlamentului ca autoritate legislativă principală, în vederea consolidării securității și predictibilității cadrului legislativ; totodată, PRD susține eliminarea practicii de supralegiferare prin proiecte de acte normative care modifică simultan un număr mare de reglementări, generând dificultăți în aplicarea coerentă a legislației.

f) Inițierea unui proces de revizuire constituțională care să permită reformarea mecanismului de numire a membrilor Curții Constituționale, inclusiv prin analizarea posibilității alegerii acestora prin vot popular, în vederea sporirii transparenței și independenței instituției.

g) Adoptarea unei legi împotriva agresiunilor mediatice, dezinformării și propagării de știri false, cu referire la unele posturi de televiziune cu acoperire națională.

h) Adoptarea unei legi care să limiteze difuzarea actelor de violență în mass-media, atunci când acestea urmăresc senzaționalul și nu au caracter informativ sau preventiv. Prin acest deziderat se urmărește combaterea fabricării de știri prin răstălmăcirea informațiilor.

i) Extinderea aplicabilității Legii nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control și a funcționarilor publici, a personalului din structurile de forță ale statului, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât să includă și alte categorii care exercită atribuții de decizie, control sau administrare în entități care gestionează fonduri publice, resurse colective sau exercită prerogative de putere publică. Declarațiile de avere și de interese trebuie să fie publice și obligatorii pentru aceste categorii, cu respectarea legislației în materie.

j) Reorganizarea Registrului Comerțului pentru a funcționa complet electronic, cu acces online la toate serviciile de înregistrare, modificare și consultare. De asemenea, se propune revizuirea taxelor percepute, în vederea reducerii acestora, întrucât nivelul actual este descurajant pentru inițiativa antreprenorială și dezvoltarea mediului de afaceri.

k) În privința activității notarilor publici, PRD propune:

  1. eliminarea impozitului la transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, prin

acte juridice între vii, cu excepția tranzacțiilor comerciale, prin modificarea corespunzătoare a Codului fiscal;

  1. revizuirea grilelor de taxare și onorarii notariale, în vederea reducerii costurilor pentru cetățeni.

l) Promovarea mecanismelor necesare pentru punerea în aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale, administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv crearea unui portal guvernamental cu servicii WEB pentru interoperarea instituțională.

m) Stabilirea unui cadru normativ clar privind utilizarea datelor cu caracter personal de către autoritățile și instituțiile publice, în scopul prevenirii reglementărilor excesive și al garantării accesului la informații relevante privind performanța individuală, cu respectarea legislației aplicabile în materie de protecție a datelor și a dreptului la viață privată.